Pantofi snakeskin – imprimeul care face ravagii

Pantofii cu imprimeuri sunt vedete ale garderobei, indiferent că vorbim despre animal print, imprimeuri florale sau army. Din toate variantele posibile, un imprimeu se diferenţiază prin versatilitate: imprimeul de şarpe sau snakeskin-ul.

Fie că alegi o piele de şarpe veritabilă sau că este vorba despre o piele clasică cu o textură ce imită pielea de şarpe, creând acelaşi efect snakeskin, modelul devine încet, încet, un adorat al ţinutelor feminine.

Pe nuanţe de gri, albastru, pe tonuri neutre de bej-maro sau chiar în culori mai îndrăzneţe, printul are acelaşi efect wow: dă personalitate pantofilor aleşi.

Cum poţi purta snakeskin-ul?

Trendurile actuale permit abordarea imprimeului de şarpe în orice context sau model. De la pantofi cu alură sport, la modele casual ca balerinii sau mocasinii şi până la încălţămintea elegantă de seară, absolut toate variantele sunt permise şi în varianta snakeskin.

Dacă încă nu te-ai hotărât ce pantofi vrei să porţi sau nu ştii cum să îi asortezi, îţi propunem câteva ţinute extrem de simplu de abordat, ce au în componenţă o pereche de pantofi snakeskin.

set snake 1

Cel mai iubit model în această perioadă, sandalele joase de vară, se adaptează perfect printului exotic de şarpe. O combinaţie minimalistă ca design şi neutră cromatic – print de şarpe pe nuanţe de gri combinat cu negru – îţi oferă nenumărate versiuni de asortare. Alege o rochie mini neagră, dintr-un material fluid pentru a-ţi asigura confortul în zilele toride şi o poşetă de zi asortată. Pigmentează lookul cu accesorii statement sau cu o pată de culoare puternică în zona machiajului.

Adepta balerinilor? Optează pentru o pereche de balerini clasici cu imprimeu şarpe în tonuri calde de bej/galben. Poartă o pereche de jeanşi boyfriend şi o cămaşă de mătase bej. Tinând cont de cromatica ţinutei alese, poţi plusa cromatic cu o poşetă într-o culoare vibrantă, cum ar fi coraiul sau fuchsia.

set snake 3

Snakeskin-ul merge de minune cu pantofii eleganţi, indiferent că sunt integral confecţionati din această textură sau în combinaţie cu un alt material. Pentru un outfit impecabil, poţi alege alături de pantofii cu toc snakeskin o pereche de pantaloni culottes, gri deschis şi un top de vară, cu barete ultra-subţiri. Tinuta este perfectă atât la birou, alături de o jachetă de vară deasupra, cât şi pentru ieşirile în oraş de după program.

set snake 2

Ca accesorizare, îţi recomand să optezi pentru genţi uni, într-una din nuanţele pantofilor sau într-o nuanţă contrastantă, puternică (poate fi orange, galben, albastru intens, etc.). Acestea vor scoate în evidenţă pantofii, completându-i perfect.

Pantofii şi genţile ilustrate sunt disponibile în magazinele IL PASSO şi pe shop-ul online. Profită de ultimele reduceri de sezon şi achiziţionează o un accesoriu statement în garderoba ta!

Leave a Reply